Floraria Secret Garden - Ingrijirea orhideelor

Specie botanica apartinand subfamiliei Epidendroideae, tribului Cymbidieae, subtribului Oncidiinae, Gomesa radicans este descrisa de M.W.CHASE & N.H.WILLIAMS, Ann. Bot. (Oxford) 104: 398 (2009) si cunoscuta si prin sinonimele Ornithophora quadricolor Barb. Rodr, atribuit in 1864, Ornithophora radicans (Rchb. F) Garray & Pabst., in 1951, Sigmatostalix radicans Rchb. F. in 1882. Specia a fost descrisa de Robert Brown si denumita in cinstea Dr. Bernardino Antonio Gomes, medic si botanist portughez.

Orhidee Gomesa radicans (Rchb.f.) M.W.Chase & N.H.Williams

Este posibil sa existe mai multe specii decat cele 12 cunoscute in prezent, care asteapta sa fie descoperite, sau care necesita clarificari taxonomice si sistematice. Gomesa radicans, initial inclusa in genul Ornithophora, ca unica specie a acestuia, a fost ulterior inclusa in genul Gomesa, in urma reviziilor de specialitate.

Gomesa radicans populeaza padurile tropicale umede montane, la altitudini de 450 - 1300 m din regiunile de coasta, in Brazilia si Argentina. Unele specii ale genului Gomesa pot ajunge in regiunile interioare, insa vor prefera mereu padurile cu umiditate ridicata, de-a lungul raurilor, unde pot ocupa statiuni epifite sau litofile, bogate in material organic, care ramane stocat intre pseudobulbi (acestia sunt bine dezvoltati, in comparatie cu talia specimenelor).

Este originara din Brazilia, fiind colectata prima data langa Porto Alegre, in statul Rio Grande do Sul, insa fiind cunoscuta si in apropierea zonei costiere, in statele Santa Catarina, Parana, Sao Paulo, Rio de Janeiro si Espirito Santo. Specie miniaturala, iubitoare de caldura, poate ajunge pana la inaltimea de 23 cm, se remarca prin pseudobulbii ingusti, subtiri, oblong-ligulati, comprimati lateral, ce pot atinge lungimi de aproximativ 5 cm, si pe care se insera bazal cateva teci ce poarta frunze. In zona apicala a bulbilor sunt prezente alte doua frunze, cuneate, linear - ligulate, acute, membranoase, lungi de pana la 18 cm, asemanatoare firelor de iarba.

Gomesa radicans infloreste vara si toamna, formand tije florale lungi, subtiri, arcuite, de pana la 18 cm lungime, pe care se insera flori rare, marunte, parfumate, de 0,6 - 1 cm lungime, masurate de la varful petalei dorsale pana la marginea inferioara a labellumului. Floarea este colorata alb spre alb verzui, cu labelum galben, uneori accentuat cu portocaliu, in timp ce zona dorsala prezinta coloratii mov inchis.

Specie iubitoare de lumina moderata, prefera intensitati ale radiatiei lumminoase de 15000 - 23000 lux, insa nu lumina directa, ci filtrata, insotita de asigurarea unei bune ventilatii.

Temperatura medie in timpul zilelor de vara va fi de 29 - 31 °C, cu minime de 18 - 20 °C noaptea, iar iarna, temperatura din timpul zilei va fi de 19 - 20 °C, cu minime de 9 - 10 °C noaptea.

Specia prefera o umiditate ridicata, tipica conditiilor din mediul nativ, fiind necesar ca valorile acesteia sa se incadreze in intervalul de 75 - 80 %, insa necesitand scaderi pana la 65 - 70% in timpul verii.

Datorita modului de crestere a speciei, se preteaza exceptional de bine pentru montarea pe plachete de scoarta, in acest caz insa fiind necesar sa se asigure nivele mai ridicate ale umiditatii si sa se administreze pulverizari zilnice ale frunzelor in timpul zilelor de vara. Plantele pot creste bine si in ghivece cu inaltime redusa sau in cosuri de lemn cu drenaj bun, prevazute cu substrat foarte afanat, care sa permita o drenare rapida a apei. Este foarte important ca substratul din jurul radacinilor sa nu fie imbibat cu apa, insa nici sa nu se usuce complet, fiind necesare schimbari frecvente ale substratului, pentru a evita descompunerea completa a acestuia.

Divizarea plantelor este facila, realizandu-se cu cele mai bune rezultate atunci cand se observa demararea producerii de cresteri noi. Udarea se va administra moderat spre intensiv pe tot parcursul anului, fiind necesare intensificari ale acesteia in perioada de crestere.

Fertilizarea - se vor utiliza fertilizanti la 25 - 50% din dozajul recomandat, fiind posibila fie administrarea unora echilibrati, sau a altora bogati in azot, din primavara pana la mijlocul verii, urmandu-se inlocuirea cu cei bogati in fosfor pana la sfarsitul toamnei.

In perioada iernii se poate acorda o perioada de repaus, reducand usor cantitatea de apa administrata, mai ales in regiunile unde fotoperioada hibernala manifesta reduceri semnificative, insa fara a permite plantelor sau substratului sa se usuce complet, sau pseudobulbilor sa se rideze excesiv. In aceasta perioada fertilizarea se va reduce sau elimina, pana la inceputul primaverii.