Ingrijirea plantelor - tips & tricks orhidee, hoya si alte plante exotice

Usor de confundat cu Epidendrum Aberans, Epidendrum Centropetalum Rchb.f.1852, difera de acesta prin lobii laterali ai labellumului, care sunt alungiti, rostrul perpendicular pe columna si prin florile parfumate. In cazul speciei Centropetalum, lobii laterali ai labelumului sunt mult mai scurti si nu se deschid la fel de larg, rostrul este paralel cu columna si florile nu sunt parfumate.

Specia a fost descrisa de catre Heinrich Gustav Reichenbach in 1852, botanist (Dresda, 3 Ianuarie 1823 - Hamburg, 6 Mai 1889) si de departe cel mai reputat orhidolog german al secolului 19, asemenea tatalui sau, Heinrich Gottlieb Ludwig Reichenbach, autorul lucrarii "Icones Florae Germanicae et Helveticae".

Specie botanica sud-americana ce apartine grupului Oestredella, subgrupului Centropetalum, caruia ii si ofera denominatia, Epidendrum Centropetalum provine din Nicaragua, Costa Rica si Panama, din paduri umede joase, vesnic verzi, regasindu-se in egala masura si in paduri de arbori cu frunze partial cazatoare, pe pantele muntilor orientate catre Oceanul Pacific, sau chiar in livezi de pomi fructiferi, in apropierea asezarilor umane, la altitudini cuprinse intre 1200 si 1500 m. Populeaza zone cu insolatie puternica sau partiala.

Epidendrum centropetalum poate fi comandat online aici (link).

Specie delicata, de talie mica spre medie, Epidendrum Centropetalum atinge inaltimi de 30 - 60 cm, cu tulpini subtiri ce produc keiki de-a lungul lor si cu frunze linear lanceolate, lucioase, de 2-9 cm lungime. Inflorirea are loc de la sfarsitul iernii pana vara devreme, sub forma de inflorescente terminale, cu flori multiple, de dimensiuni considerabile (1,5 - 2 cm diametru), comparat cu dimensiunile plantei in sine. Atat petalele cat si sepalele au dimensiuni apropiate, iar labelumul mare, lat, de aceeasi culoare, impreuna cu restul corolei, acorda un contrast cromatic atractiv cu zona bazala colorata in alb.

Radiatia luminoasa necesara cultivarii eficiente a acestei specii botanice trebuie sa apartina intervalului de 25000 - 300000 lux, cu conditia asigurarii unei ventilatii eficiente, pentru a preveni supraincalzirea si aparitia arsurilor solare.

Termic, Epidendrum Centropetalum se incadreaza in registrul moderat, cu temperaturi relativ constante de-a lungul anului, se vor incadra in intervalul de 22 - 25 ℃, cu minime de 13 - 15 ℃.

Se recomanda asigurarea unei umiditati de 80 - 85% pe durata verii, pentru ca ulterior aceasta sa fie scazuta la aproximativ 70% in timpul iernii.

Specia creste bine pe substrate formate din crengi, scoarta sau pluta, daca se poate asigura o umiditate adecvata, cu conditia de a oferi irigari zilnice in perioada verii. La cresterea in ghivece sau in alte recipiente similare, se va opta pentru un substrat foarte afanat, cu capacitate de drenaj si uscare ridicata, ce va putea oferi acces liber la zona radiculara a plantelor. Se recomanda efectuarea replantarii imediat ce se observa dezvoltarea de noi radacini. Tipurile de substrat vor fi reprezentate de amestecuri de scoarta extrem de fina, cu fibre de cocos si perlit.

Irigarea se va efectua abundent de la inceputul primaverii pana toamna, cand in mediul natural ploile sunt bogate, pentru a fi redusa din iarna pana in primavara devreme, insa nu semnificativ. Udarea frecventa se recomanda mai ales in perioada cresterii active a plantelor, dar este necesar sa se asigure uscarea rapida a radacinilor, motiv pentru care se recomanda plantarea acestei specii in cosuri cu pereti perforati. La sfarsitul perioadei de crestere, toamna tarziu, irigarile vor fi reduse.

Fertilizarea se va realiza saptamanal, la concentratii de 25 - 50% din doza recomandata, utilizand un fertilizant bogat in azot din primavara pana la mijlocul verii si optand pentru unul bogat in fosfor in perioada de inflorire, de la a doua jumatate a verii pana toamna.

Perioada de repaus se va asigura iarna, cand se va reduce udarea si nivelul umiditatii va fi scazut, insa fara a permite uscarea substratului pentru un timp indelungat. In aceasta perioada se va reduce, si, eventual sista, si fertilizarea, ce poate fi reluata la initierea schemei uzuale de irigare, odata cu venirea primaverii.

Vrei sa vezi mai multe articole si sa acumulezi mai multe cunostinte? Acest articol este oferit gratuit, insa poti sustine secretgarden.ro cu o recenzie aici:

Google: Recenzie pe Google

Facebook: Recenzie pe Facebook

You’ve successfully subscribed to Ingrijirea plantelor - tips & tricks orhidee, hoya, plante exotice
Welcome back! You’ve successfully signed in.
Great! You’ve successfully signed up.
Success! Your email is updated.
Your link has expired
Success! Check your email for magic link to sign-in.