Ingrijirea plantelor - tips & tricks orhidee, hoya si alte plante exotice

Specie botanica descrisa de H. Witte in 1861, cunoaste urmatoarele sinonime valide: Phalaenopsis violacea f. coerulea, Phalaenopsis violacea f. alba, Phalaenopsis violacea subvar. alba, Phalaenopsis violacea var. alba, Polychilos violacea, Stauritis violacea, Stauropsis violacea. Endemica pentru insulele Andaman, Nicobar si Sumatra de nord vest, in special de-a lungul cursurilor de apa, creste in statiuni epifite, in pozitii joase pe trunchiurile copacilor, pe crengile si pe lianele ce atarna deasupra apei, in majoritatea padurilor tropicale umede de altitudini joase (100 – 150 m).

Taxon de talie mica spre medie, iubitor de caldura, cu crestere pendenta, cu tulpina foarte scurta pe care se insera 3 – 4 frunze eliptice, de pana la 25 cm lungime, obtuze, ondulate, ce se ingusteaza gradual spre baza. Florile sunt foarte parfumate, si apar primavara. Inflorirea este secventiala, cu florile aparand succesiv, deschizandu-se cate 2 – 3 odata, pe tije pendente, robuste, fractiflexe, de aproximativ 10 – 12,5 cm lungime, cu un rahis aplatizat, in zig zag. Florile sunt mici, de 3,5-5 cm diametru, parfumate si in general de culoare violet. Unele varietati pot prezenta nuante verzi pe marginile tepalelor.

Lumina de crestere recomandata pentru cultivarea cu succes a speciei Phalaenopsis violacea se va inscrie in intervalul 16000 – 19000 lux, indicand preferinta spre lumina slaba spre moderata. Fotoperioada recomandata este de 12 ore/zi, in sezonul cald.

Temperatura ideala pe timpul verii va fi de 25 – 29 in timpul zilei si de 19 – 20 pe timpul noptii, in timp ce iarna aceasta va scadea la 20 – 22 ziua si 15 – 16 noaptea, aceste valori indicand preferinta speciei pentru temperaturi mai joase decat cele preferate de restul speciilor de Phalaenopsis.

Umiditatea necesara cresterii cu succes a speciei Phalaenopsis violacea este de 60% daca se opteaza pentru cultura in ghivece si de 75% daca se opteaza pentru cultivare de tip bare root (ca la speciile de Vanda) sau pentru montarea pe plachete de scoarta.

O alta metoda de cultura aplicabila la aceasta specie este amplasarea in vase din sticla/plastic, transparente, pentru a facilita monitorizarea radacinilor si a substratului. Ca mediu de cultura se poate opta pentru scoarta de conifer de 2 – 4 cm diametru sau sphagnum. In cazul montarii pe plachete de lemn, este necesar sa se amplaseze un strat de muschi sphagnum intre placheta si radacinile plantei.

Phalaenopsis Violacea indigo - o poti achizitiona de aici!

Se recomanda udarea plantelor imediat ce se remarca uscarea, fie si incompleta a substratului, urmarind cu atentie culoarea radacinilor. Cand aceasta incepe sa devina mai degraba arginite decat verde, este un semn ca plantele vor trebui udate. Pentru exemplarele cultivate fara substrat, se va recurge chiar si la udare zilnica in sezonul cald, avand grija in mod deosebit sa se indeparteze excesul de apa acumulat in zona axilara a frunzelor si in zona centrala a tulpinii, deoarece acest aspect poate provoca aparitia afectiunilor fungice. In perioada calda, plantele vor beneficia de administrarea suplimentara de apa, prin pulverizari, aceste tratamente fiind aplicate in cursul dupa amiezei, pentru a permite zvantarea plantelor anterior lasarii serii.

Phalaenopsis Violacea var alba - o poti achizitiona de aici!

Fertilizarile se vor realiza la fiecare a 3-a udare, utilizand 50% din dozele indicate pe ambalaj. Acestea vor fi administrate ulterior udarii, pentru a facilita absorbtia nutrientilor si pentru a preveni arsurile chimice ale radacinilor.

Pentru aceasta specie nu este necesara o perioada de repaus, Phalaenopsis violacea putand inflori in orice moment al anului, mai ales in perioada cuprinsa intre lunile mai si octombrie. Nu se recomanda taierea tijelor dupa finalizarea infloririi, intrucat acestea vor avea tendinta de a-si continua cresterea si de a reinflori pe parcursul mai multor sezoane succesive.

Vrei sa vezi mai multe articole si sa acumulezi mai multe cunostinte? Acest articol este oferit gratuit, insa poti sustine secretgarden.ro cu o recenzie aici:

Google: Recenzie pe Google

Facebook: Recenzie pe Facebook

You’ve successfully subscribed to Ingrijirea plantelor - tips & tricks orhidee, hoya, plante exotice
Welcome back! You’ve successfully signed in.
Great! You’ve successfully signed up.
Success! Your email is updated.
Your link has expired
Success! Check your email for magic link to sign-in.