Floraria Secret Garden - Ingrijirea orhideelor

Acest gen de orhidee cuprinde specii cu aspect impresionant, lipsite de frunze cel putin intr-o perioada a cresterii si dezvoltarii lor, plantele aratand ca niste mase radiculare, incarcate cu tije florale in perioada de inflorire, fapt ce justifica denumirea populara de “orhidee fantoma”.

Din punct de vedere sistematic, genul Chiloschista descris de reputatul botanist si orhidolog englez  John Lindley in 1832, apartine tribului Vandeae, subtribului Sarcanthinae, si isi trage numele din greaca veche, unde “cheilos” inseamna labelum, iar ”schistos” inseamna divizat, indicand ca speciile genului se remarca prin prezenta unul lablum divizat. Genul Chiloschista este strans inrudit cu genul Sarcochilus, insa difera de acesta prin faptul ca speciile de Chiloschista prezinta pierderea periodica a frunzelor, si diferente in anatomia labelumului.

In realitate, unele specii apartinand acestui gen produc frunze, insa acestea sunt pierdute in stadiile incipiente de dezvoltare.

Ca aspect general, plantele se prezinta sub forma de mase radiculare compacte, masive, ce emerg dintr-un ax central compact, reprezentat de tulpina. Cand frunzele sunt prezente, emerg din acest ax central, avand dimensiuni de 2,5 – 5 cm lungime si 1 cm latime, insa acestea sunt pierdute de plante anterior sezonului de inflorire. Inflorescentele sunt de regula grupate pe tije pendente ce pot prezenta putine pana la foarte numeroase flori de dimensiuni mici, cu aspect captivant, si cromatica variind de la alb crem la verzui si pana la brun roscat inchis. In prezent se cunosc 19 specii apartinand genului Chiloschista, cele mai cunoscute in comertul horticol fiind Chiloschista lunifera, C. usneoides, C. viridiflava, C. trudelii, C. exuperei, C parishii.

Specii rare de Chiloschista - se pot achizitiona de aici!

Distributia geografica a genului acopera Myanmar, Tailanda, Laos, si zone adiacente din sud-estul Asiatic.
Cerintele de cultura pentru speciile acestui gen implica atentie deosebita fata de valorile temperaturilor minime, care nu trebuie sa scada in nicio situatie sub 15 – 18 ℃, desi speciile vor prefera temperaturi ridicate, de pana la sau peste 30 ℃, asemanandu-se din acest punct de vedere cu speciile genurilor Vanda, cu care se inrudesc, sau cu speciile de Cattleya. Fiind specii iubitoare de valori ridicate ale umiditatii, de peste 70%, pentru care se recomanda irigari frecvente, permitand totusi radacinilor sa se zvinte anterior unei noi administrari de apa, este subinteles ca ventiatia va trebui sa fie intensa, pentru a nu favoriza dezoltarea de afectiuni fungice si bacteriene. Este de preferat ca irigarea sa se faca in prima parte a zilei, pentru a evita stagnarea apei pe timpul noptii, cand temperaturile scad.

Valorile radiatiei luminoase se vor incadra in registrul superior, de 15000 – 35000 lux, similar speciilor de vanda, cattleya si oncidium, insa evitandu-se lumina directa (60 – 70% umbrire), intrucat aceasta poate produce arsuri la nivelul radacinilor.

Pentru fertilizare, care va fi administrata frecvent, insa diluat, la 10 – 25% fata de concentratiile recomandate de producatori, se va prefera un fertilizant echilibrat, cu o formula 1 – 1 – 1.
Speciile de Chiloschista tolereaza foarte prost remontarile, in acest sens fiind indicat sa nu se divizeze plantele crescute pe plachete de plastic, ceramica, lemn, scoarta sau pluta. Plantele crescute pentru reproducere vegetativa nu vor fi montate, ci pur si simplu pozitionate pe un suport din material plastic. NU se recomanda amplasarea acestora pe substrat de muschi sphagnum, intrucat stagnarea umiditatii in zona radiculara duce usor la pierderea plantelor prin instalarea de afectiuni fungice si bacteriene.

Datorita particularitatii speciilor acestui gen, care suplinesc lipsa frunzelor prin realizarea fotosintezei la nivelul tesutului radicular, este necesar ca radacinile sa ramana intotdeauna nude, neacoperite, si sa aiba acces la lumina. Acest aspect indica imposibilitatea de a creste aceste specii in ghivece. Se va prefera pozitionarea acestora pe substrate netede, agreate mai mult decat sprafetele rugoase, ce pot provoca leziuni stratului de velamen. Repozitionarea sau relocarea exemplarelor se recomanda doar in perioada demararii de cresteri radiculare noi, care vor permite atasarea de nou suport.