Chiloschista pusilla (Wild.) Schlechter 1919 - Ingrijire si caracteristici
Specie botanica a genului Chiloschista, a fost descrisa de botanistul si orhidologul german Friedrich Richard Rudolf Schlechter (1872 - 1925) in 1919. Sinonimele acceptate pentru aceasta specie sunt Epidendrum pusillum J.König in A.J.Retzius 1791; *Limodorum pusillum Willd. 1805; Oeceoclades retzii Lindl 1833; Taeniophyllum pusillum (Willd.) Seidenf. & Ormerod 1995.
Considerata drept una din speciile de Chiloschista cu cele mai mici flori, acestea masurand aproximativ 7,5 mm, Chiloschista pusilla populeaza padurile montane primare din China, Sri Lanka, Malaysia si Vietnam, la altitudini cuprinse intre 300 si 1500 m. Statiunile de crestere sunt exclusiv epifite, pe ramurile arborilor din zone umede, de jungle intermediare, intre zonele de altitudini joase si cele de altitudini ridicate.
Varietatile de Chiloscista pot fi achizitionate aici (link).
Specie miniaturala, iubitoare de climat mai racoros, in comparatie cu ceilalti reprezentanti ai genului, Chiloschista pusilla infloreste in mod frecvent primavara, cu cateva flori parfumate dispuse pe o tija pendenta, racemoasa, de aproximativ 15 cm. Planta se prezinta ca un ghem radicular format din radacini plate, lungi, ce emerg dintr-o tija centrala foarte scurta, pe care se insera frunze oblong lanceolate, de aproximativ 1,3 cm lungime si 0,6 cm latime, cu varf ascutit si petiol slab dezvoltat, ce apar in perioada de crestere si cad anterior perioadei de inflorire, ce dureaza din luna martie pana in luna iunie. Florile de dimensiuni reduse, in forma de cupa, de culoare verde galbui, masoara aproximativ 0,75 cm diametru. Baza petalelor si sepalelor este acoperita cu peri cu aspect lanos. Petala dorsala oblonga este concava, cu apex rotunjit si recurbata anterior, formand o gluga ce acopera labelumul si columna, si masurand 0,3 cm lungime si 0,8 cm latime. Petalele laterale, de forma ovala, cu varfuri tesite, sunt mai mult sau mai putin orientate anterior si usor recurbate inferior. Petalele inferioare prezinta varfuri tesite, rotunjite. Columna este slab dezvoltata, aplatizata, cu apexul divizat. Baza labelumului este formata din tuberculi scurti, pilosi, iar discul acestuia, de asemeni acoperit de peri, prezinta o calozitate nodoasa, in forma literei V.
Pentru o crestere optima, Chiloschista pusilla necesita un nivel al radiatiei luminoase de 15000 – 25000 lux, preferand pozitii mai umbrite, cu lumina filtrate sau difuza, si bine ventilate.
Fiind o specie termofila, temperaturile ideale din perioada verii se vor inscrie in intervalul 26 – 28 ℃ in timpul zilei si 20 – 23 ℃ noaptea, cu o amplitudine de 5 – 6 ℃. Temperaturile medii din timpul zilelor de primavara se incadreaza intre 29 – 30 ℃ ziua si 18 – 22 ℃ noaptea, cu o diferenta zilnica de 12 – 8 ℃. Pentru perioada de iarna, se recomanda temperaturi de 27 – 29 ℃ ziua si 17 – 19 ℃ noaptea, cu o diferenta de 8 – 12 ℃.
Umiditatea atmosferica necesara mentinerii acestei specii se va situa in jurul valorilor de 80% pentru tot anul, specia necesitand valori ridicate pentru acest parametru.
Datorita faptului ca aceasta specie nu produce frunze, fotosinteza este realizata la nivelul tesuturilor radiculare, aspect ce indica imposibilitatea de a cultiva aceasta specie sau orice alta specie a genului Chiloschista in ghivece. Datorita faptului ca nu tolereaza suprafetele rugoase, se recomanda montarea exemplarelor de Chiloschista pusilla pe plachete de scoarta sau fragmente de lemn cu textura neteda. Speciile de Chiloschista reactioneaza prost la manipulare, si deseori indepartarea exemplarelor de pe suportul de crestere va duce la pierderea acestora. De regula, crescatorul va decide montarea exemplarelor de la stadiul de seedling, dupa scoaterea din mediul de cultura de tesuturi (in general agar nutritiv) si va pozitiona plantele pe un suport ce nu va fi ulterior schimbat. Realizarea acestor operatiuni in perioada de dezvoltare de cresteri radiculare noi va asigura fixarea plantei de suport.
Irigarile vor fi abundente si frecvente pentru intreaga perioada a anului, insa in timpul iernii, pentru o perioada de 2 – 3 luni, in mod exceptional in zonele cu fotoperioada scurta, acestea pot fi rarite, fara insa a instala o perioada propriu – zisa de oprire a irigarilor. Cel mult, se poate decide amanarea udarilor cu 2 – 3 zile dupa zvantarea radacinilor. Plantele se vor mentine in permanenta umede pe perioada de crestere.
Fertilizarile se vor realiza in perioada de crestere activa cu fertilizanti echilibrati, dar la dilutii de maxim 25% din dozajele recomandate de producator. In perioada de primavara si pana la mijlocul verii se poate utiliza un fertilizant cu continut mai ridicat de azot, iar de la jumatatea verii si pana la sfarsitul toamnei se vor utiliza fertilizanti cu continut ridicat de fosfor.
Vrei sa vezi mai multe articole si sa acumulezi mai multe cunostinte? Acest articol este oferit gratuit, insa poti sustine secretgarden.ro cu o recenzie aici:
Google: Recenzie pe Google
Facebook: Recenzie pe Facebook