Orhidee Dendrobium aberrans x polysema - Caracteristici si Instructiuni de Ingrijire
Un hibrid primar, intre doua specii botanice provenind din Noua Guinee, apartine sectiunii Latouria, ce are larga distributie geografica, in biotopuri de la nivelul marii pana la altitudini de 3000 m. Parintii acestui taxon, Dendrobium aberrans x polysema, ambii specii epifite, provin din ecosisteme situate la 1200 - 1900 m.

Specia aberrans provine din Papua Noua Guinee, unde creste pe ferigi arborescente si pe crengile umbrite ale arborilor in padurile pline de muschi din Muntii Bowutu (Maboro), la sud de orasul Lae, la altitudini cuprinse intre 300 - 1900 m. Unul dintre sinonimele acceptate pentru aceasta specie, descrisa de Friedrich Richard Rudolf Schlechther in 1912, este Sayeria aberrans.
Dendrobium polysema provine din Insula Bougainville, Insulele Solomon, Insulele Santa Cruz, Vanuatu si Papua Noua Guinee, unde are raspandire larga in Western Highlands, Morobe si Provincia de Nord. Sinonime valide pentru aceasta specie descoperita de Rudolf Schlechther in 1906 sunt Dendrobium macrophyllum var stenopterum, Dendrobium polysema var. pallidum, Dendrobium pulchrum, Dendrobium stenopterum, Sayeria polysema.
Dendrobium aberrans x polysema mosteneste talia de la polysema, precum si (partial) coloritul florii, iar de la aberrans coloritul alb-roze, precum si portul relativ lax al tijei florale.
Daca parintele seminal, aberrans, este o specie miniaturala, epifita, de climat amfitolerant termic, cu inaltimi intre 5 si 20 cm, acest aspect se compenseaza cu talia considerabil mai mare a parintelui polinic, polysema, a carui inaltime variaza in cadrul intervalului de 20 - 65 cm. Dimensiunea pseudobulbilor pentru acest hibrid este o medie a celor prezentate de parinti, cu aberrans prezentand lungimi de 2-3 cm si 3-4 noduri, iar polysema cu pseudobulbi de 10 - 40 cm lungime, pe care apar 3-5 noduri. Ambele specii prezinta 2-3 frunze inserate in zona apicala a bulbilor, cu dimensiuni variind intre 10 - 18 cm.
Dendrobium aberrans x polysema infloreste in principal toamna, cu inflorescente in forma de spic partial lax, inserate apical atat pe pseudobulbii vechi cat si pe cresterile noi. Florile prezinta ondulatii puternice. Floarea are un labelum cu 4 lobi si o talie de aproximativ 25 cm inaltime, producand inflorescente arcuite de aproximativ 15 cm pe tot parcursul anului. Pseudobulbii infloresc cativa ani la rand, spre deosebire de multe alte specii de Dendrobium, unde inflorirea are loc doar pe pseudobulbii tineri, ocazional pe cei batrani.
Specie amfitoleranta termic, se inscrie in registrul temperat rece pana la temperat cald, fara a ridica probleme deosebite in cultura. Se poate monta pe plachete din lemn sau scoarta, sau in ghivece, cu substrat format din muschi sphagnum, pentru retentia umiditatii, sau in scoarta de conifere de granulatie medie. Recomandam insa un mix format din ambele medii, pentru a asigura atat umiditatea necesara, cat si aerarea adecvata a radacinilor.
Preferinta fata de radiatia luminoasa este medie, situata in jurul valorii de 15000 lux, insa este necesar ca plantele sa fie protejate de lumina directa. Unii autori insa recomanda valori cuprinse intre 20000 - 30000 lux, de asemenea cu specificatia evitarii luminii directe - poate produce arsuri frunzelor.
Plantele prefera temperaturi cuprinse intre 25 - 28 °C in timpul zilei, cu 15 - 17 °C noaptea, asigurand o amplitudine termica de 10 - 12 °C.
Se va asigura o umiditate de 70 - 80%, insotita de o ventilatie adecvata. Umiditatea scazuta afecteaza cresterea plantelor, iar pseudobulbii nu reusesc sa se dezvolte suficient in timpul sezonului de crestere.
Udarile se vor efectua prin imersiune, insa este posibila asezarea ghivecelor de cultura pe un pat de pietris cu apa, fara a permite insa radacinilor sa stea in apa, pentru a preveni putrezirea acestora. Se vor asigura udari abundente, similare regimului pluvial natural, unde ploile cad in cantitati mari, exceptand o perioada de 1 - 2 luni, in timpul iernii. Nu se va permite plantelor si substratului sa se usuce complet, desi este recomandata uscarea superficiala a suprafetei substratului anerior unei noi udari.
Fertilizarile vor avea loc la fiecare 15 zile, alternand fertilizantii bogati in azot, destinati cresterii, cu cei bogati in fosfor, destinati infloririi. Doza recomandata este de 25 - 50% din doza specificata de producator.
Schimbarea mediului si recipientelor de cultura se va realiza anual, iar divizarile se vor efectua atunci cand se va observa detasarea autonoma a cresterilor noi fata de planta mama.
Hibridul poate fi mentinut la exterior pe perioada verii, daca sunt supravegheate conditiile de umiditate.
Inflorirea are loc vara si toamna. Perioada de repaus este iarna, cand udarile vor fi reduse, in cazul zonelor cu scadere a fotoperioadei in sezonul hibernal, sistand totodata si administrarea fertilizantilor.
Oferta completa de Dendrobium de la Secret Garden poate fi vazuta aici (link).
Vrei sa vezi mai multe articole si sa acumulezi mai multe cunostinte? Acest articol este oferit gratuit, insa poti sustine secretgarden.ro cu o recenzie aici:
Google: Recenzie pe Google
Facebook: Recenzie pe Facebook