Oferim Oare Conditii Adecvate Plantelor pe care le Achizitionam?

Oferim oare conditii adecvate plantelor pe care le achizitionam?

Cunoastem conditiile pe care apartamentul nostru le ofera, atunci cand cumparam plante?

In decizia de a adauga un nou specimen colectiei, tinem cont de conditiile stationare, sau cadem prada impulsului de a avea o specie noua, din ratiuni pur estetice?

Am intalnit deseori cazuri in care clienti nemultumiti acuzau comerciantii de plante exotice de pierderea acestora, chiar si dupa perioade lungi de timp de la achizitionare. Totodata, respectivele nemultumiri erau insotite de pretentii nerealiste, pornind de la returnarea sumelor de achizitie, pana la inlocuirea plantelor, sau solicitarea unor certificate de garantie. Astfel de clienti nu iau in calcul faptul ca, pe de o parte, comerciantul local reprezinta doar un intermediar, nu si un producator, iar pe de alta parte, ca, de la parasirea serelor de crestere - aflate la mii de kilometri distanta, in Europa (in general in Olanda, Danemarca sau Germania - ca principali producatori) sau chiar in Asia, in cazul speciilor importate ca butasi sau puieti (seedlings) – aceste specimene parcurg numeroase etape in care se manifesta asupra lor diverse actiuni ce induc un stres si ele necesita adaptari. Insasi procesul de adaptare la noi conditii de mediu se realizeaza cu consum de energie, punand presiune asupra lor, si aducand totodata in prim plan riscul de a le pierde.
In incercarea de a documenta aceste riscuri, am descoperit urmatorul articol, pe care vi-l aduc in atentie, in forma tradusa si adaptata, "Understand where your plants came from" - Intelege de unde vin plantele tale:

Care sunt conditiile dintr-o sera de crestere a plantelor?

  • Iluminarea perfecta - plantele primesc lumina solara directa, neobstructionata, si, in cazul foliajului plantelor tropicale, care prefera lumina filtrata, aceasta este partial blocata prin utilizarea unor mese din material textil interpuse imediat sub acoperisul serei. Directia luminii este exact deasupra plantelor, motiv pentru care acestea prezinta crestere perfecta, influentata de heliotropismul pozitiv (n.n. plantele isi orienteaza cresterea spre soare, sursa luminii).
  • Udarea abundenta - avand cantitati mari de lumina la dispozitie, plantele vor fotosintetiza rapid, necesitand astfel umiditate ridicata a solului. Datorita utilizarii rapide a apei in procesul de fotosinteza, si a bunei circulatii a aerului, sansele de aparitie a mucegaiurilor sau a altor maladii fungice sunt extrem de reduse.
  • Fertilizarea - tot datorita proceselor accelerate de fotosinteza in prezenta luminii si a abundentei apei, va fi necesara fertilizarea abundenta, pentru a reface rezervele de nutrienti consumate in processele de crestere.
  • Aerarea radacinilor - in majoritatea serelor comerciale destinate cresterii intensive a plantelor exotice, plantele sunt crescute in ghivece de plastic prevazute cu perforatii care, pe de o parte permit scurgerea apei, insa au si rolul secundar de asigurare a permeabilitatii mediului de cultura pentru aer, ca adaos fata de aerarea realizata natural in zona superioara a ghiveciului, unde substratul intalneste aerul.
    In aceste conditii, plantele din serele de crestere produc masiv carbohidrati prin fotosinteza si utilizeaza aceasta energie stocata pentru a creste si a se dezvolta structural.

Unde apar diferentele fata de mediul oferit in apartament?

  • Iluminarea - daca ne referim doar la plantele tropicale, care nu necesita iluminare naturala directa, interiorul unui apartament poate oferi, in cel mai bun caz, doar 25% din intensitatea energiei luminoase pe care plantele o primesc in serele de crestere. Aceasta reducere drastica a radiatiei luminoase afecteaza major modul si intensitatea hranirii si implicit a cresterii, dupa relocarea in mediul de apartament.
  • Udarea - lumina reprezinta parametrul cu influenta decisiva asupra vitezei de evaporare si uscare a substratului, dar, cel mai important, asupra vitezei de asimilare si procesare a apei din mediul de cultura. De aceea este foarte important sa fie verificata umiditatea din substrat anterior realizarii unei noi udari. Nu este recomandata urmarea fara discernamant a unei scheme de udare, care poate face referire la situatii ideale, sau standardizate, dar sa nu aiba nici o legatura cu realitarea prezenta in mediul de crestere. Totodata, amatorii de plante tropicale nu trebuie sa reproduca rutinele utilizate in serele de crestere pentru conditiile de apartament, atat timp cat conditiile de mediu nu sunt reproduse total.
  • Fertilizarea - in general, nu este necesara, exceptand cazurile in care plantele prezinta crestere rapida, accelerata, tipica conditiilor de sera. Si, in mod clar, fertilizarea NU reprezinta un substitut pentru udarea si iluminarea adecvata!
  • Aerarea radacinilor - din motive necunoscute expertilor si crescatorilor de plante, exista o tendinta in crestere a pasionatilor amatori de a replanta/ transplanta noile achizitii, uneori schimband si substratul/ mediul de cultura. De multe ori, vasele alese nu sunt adecvate cresterii plantelor exotice, rolul acestora fiind in genere pur decorativ. Astfel de vase sunt frecvent lipsite de orificii de aerare si de drenaj al apei. Alt caz este reprezentat de amplasarea ghivecelor de crestere in masti decorative, care contribuie la stagnarea apei in jurul radacinilor si impedimenteaza aerarea acestora. Astfel de practici, impreuna cu stresul de adaptare rezultat de pe urma transportului de la crescator la comerciant, si, ulterior de la comerciant la colectionar, afecteaza major sanatatea plantelor, reducand drastic sansele lor de adaptare. In conditiile scaderii rezistentei naturale, comparabila intrucatva cu nivelul imunitatii la animale, este foarte probabil sa survina instalarea unor maladii, fie bacteriene, fie fungice, fie asociate, sau sa apara susceptibilitatea infestarii cu diverse specii de aranee sau insecte parazite.
    In acest context apare dilema rationala propusa la inceputul articolului.

Te invitam sa dezbatem mai multe subiecte pe pagina de grupul nostru de Facebook.